Teritoriul României este locuit din vremuri strãvechi. Aici, în neolitic, au înflorit unele dintre cele mai prolifice culturi europene - Cucuteni ºi Gumelniþa.
Cunoscuþi de cãtre greci sub numele de geþi iar de romani sub numele de daci, locuitorii din antichitate de pe teritoriul actualei Românii vor fi prima oarã menþionaþi de cãtre Herodot.
Enigmatice ºi solitare, cetãþile dacice care s-au pãstrat din acele vremuri au fost construite ºi apãrate pânã la sacrificiul suprem de ultimul rege dac: Decebal. Totuºi cele mai vechi cetãþi pãstrate, cele de pe malul Mãrii Negre, au aparþinut coloniºtilor greci.
Dacia a fost cuceritã de împãratul Traian în urma a douã rãzboaie dintre cele mai glorioase ale istoriei romane, în 105 - 106 e.n. Poporul român s-a format în urma colonizãrii romane care a urmat ºi ºi-a pãstrat miraculos unitatea, inclusiv a limbii vorbitã fãrã dialect, în mijlocul valurilor migratoare. Abia o mie de ani mai târziu apar primele state româneºti. Urmeazã o perioadã activã politic ºi cultural.
Construcþiile acelor vremuri - biserici, mãnãstiri, cetãþi ºi curþi domneºti - sunt opera unor domnitori care au încurajat cultura autohtonã ºi în paralel au luptat pentru menþinerea drepturilor politice, economice, sociale ºi religioase în faþa unei presiuni externe crescânde. Locuinþele medievale de apãrare - fortificaþii ºi cetãþi þãrãneºti în Transilvania, conace boiereºti denumite „cule" în Oltenia - sunt dovada istoriei frãmântate de pe teritoriul þãrilor româneºti. Dacã Valahia ºi Moldova au supravieþuit dominaþiei otomane, românii din Transilvania au avut de îndurat mai întâi asuprirea maghiarã, apoi otomanã, iar de la 1700 pânã în 1918, ocupaþia austriacã
Unitatea naþionalã realizatã parþial în 1859 (unirea Valahiei cu Moldova) ºi definitivatã în 1918 (unirea României cu Transilvania ºi Basarabia) a dus la crearea României Mari.
Modernizarea fireascã a þãrii a fost îngreunatã de rãzboaiele mondiale care au cerut României sacrificii umane, procentual printre cele mai mari din Europa. Monarhiei instaurate în 1866 ºi regimului parlamentar funcþional le-au luat locul, mai întâi în 1938, o dictaturã personalã a regelui Carol II, iar apoi o dictaturã „a proletariatului". Regimul comunist a avut, dupã o perioadã de teroare, o altã perioadã, scurtã, de relativ succes ºi apoi o alta de tiranie care a fost la un pas de a scoate þara în afara istoriei. Dupã 1990 România începe regãsirea normalitãþii prin mijloacele democratice ale statului de drept.
